Brașov, Bulevardul Griviței 70
medic stomatolog Dentetico Brașov împreună cu pacient

De ce apar pete maronii între dinți, cum poți să le cureți și când este bine să programezi un consult stomatologic

Îți dorești acel zâmbet luminos care întoarce priviri, dar tot apar probleme neprevăzute? Ca, de exemplu, petele maronii între dinți. Le-ai observat, încerci să le cureți singur, dar ele rămân acolo chiar și după periaj.

Cu siguranță, dacă vei înțelege de ce apar pete maronii între dinți, acest lucru te poate ajuta să le elimini și să le previi.

Haide să explorăm împreună cum se formează petele între dinți și cum poate medicul stomatolog să-ți aducă zâmbetul din nou pe buze. 

Petele maronii sunt frecvent observate în spațiile dintre dinți

Petele maronii între dinți apar, mai ales, la persoanele adulte. Pot afecta toți dinții, atât anteriori, cât și frontali și culoarea lor poate varia de la galben închis la maro.

Petele pot fi superficiale inofensive, dar pot avea și cauze care duc la probleme mai complexe. Astfel că, în timp ce unele pete sunt doar estetice neplăcut, altele pot fi un semn precoce al cariilor dentare, al afecțiunilor parodontale sau al deteriorării smalțului.

Cauze frecvente

Pigmentare provocată de băuturi și alimente

Adesea, petele maro între dinți se formează de la alimentele și băuturile pe care le consumi, dar pot avea și alte cauze.

Dacă ești un iubitor al cafelei, ceaiurilor colorate precum cel verde, de fructe de pădure sau ceaiul negru sau consumi vin și alte alimente sau condimente colorate (ghimbir, turmeric, curry, sos de soia etc.), dinții tăi se pot păta, în timp. Acest tip de pată formată este una superficială, la exteriorul smalțului dentar.

Așadar, de ce apar petele maronii din cauza băuturilor și alimentelor? Căci, smalțul chiar dacă pare neted este, de fapt, format din pori minusculi ce captează particulele provenite din alimentele de culoare închisă, băuturile acide și alte obiceiuri (fumatul), iar aceste particule prinse formează treptat straturi colorate care sunt dificil de îndepărtat fără o igienizare profesională.

Mai mult, alimentele și băuturile acide amplifică petele prin dilatarea porilor de la suprafața smalțului. Citricele, oțetul, murăturile și anumite băuturi sportive scad pH-ul gurii, ceea ce face ca pigmenții să se lipească mai ușor pe suprafața dinților.

Depuneri de tartru și placă bacteriană

Știi deja cât este de rezistent smalțul, însă el, în mod natural, este și translucid. Sub el se află dentina, care are o nuanță mai gălbuie. Când smalțul se subțiază din cauza eroziunii dentare, dentina devine mai vizibilă, făcând dinții să pară mai colorați.

Pe acest fond, o igienă precară poate favoriza și mai mult formarea acestor pete între dinți. Dacă ai un periaj scurt sub 2 minute, dacă sari peste periajul de seară sau nu utilizezi zilnic ața dentară pentru a curăța spațiile dintre dinți care sunt cele mai vulnerabile ca igienă, atunci favorizezi depunerile de placă și tartru.

Și, ce nu știai, poate, este faptul că placa bacteriană și tartrul pot capta pigmenții colorați din alimente și băuturi, făcând petele mai persistente.

Carii interdentare incipiente

Atunci când igiena orală zilnică este deficitară, ai obiceiuri zilnice nesănătoase și consumi multe produse bogate în zaharuri și acizi, da, pot apărea cariile interdentare.

Cariile între dinți sunt numite și carii invizibile, pentru că, de multe ori, nu le observi decât atunci când ele încep să doară și să afecteze dinții pe care s-au dezvoltat.

Lăsate nediagnosticate și, implicit, netratate, aceste carii formate între dinți vor evolua negativ, afectând integritatea dintelui și confortul personal.

Fumat sau obiceiuri nesănătoase

Nicotina este substanța responsabilă de colorarea dinților fumătorilor activi. Așadar, dacă ești fumător, ai putea observa colorații maronii sau galben închis la culoare în zona marginii gingiilor, care nu se duc la periajul zilnic.

Totodată, inclusiv vapatul și folosirea țigărilor electronice cu nicotină contribuie la formarea de pete maronii între dinți. Iar acesta este doar unul dintre efectele negative ale fumatului asupra dinților.

Îmbătrânirea naturală

Pe măsură ce îmbătrânim, smalțul se subțiază, iar dentina galbenă de dedesubt devine mai vizibilă, astfel dinții par mai galbeni și mai întunecați.

Severitatea petelor maronii dintre dinți depinde de cantitatea de vitamine și minerale pe care le consumi, având legătură cu stilul tău de viață.

Cum îți dai seama dacă petele maronii sunt doar estetice sau o problemă dentară

Așa cum menționam mai sus, petele maronii formate la suprafața smalțului (extrinseci) au cauzele deja detaliate, în vreme ce petele maronii între dinți intrinseci au cauze interne și pot necesita tratamente stomatologice mai ample, în funcție de severitate.

Petele maronii intrinseci se dezvoltă în interiorul dintelui, iar cauzele pot varia de la traumatisme (fisuri) sau leziuni dentare, la tratamente medicamentoase îndelungate cu anumite medicamente (tetraciclina), fluoroza (excesul de fluor în copilărie), infecții ale canalelor radiculare etc.

Cum se îndepărtează petele maronii dintre dinți

Dacă ne referim la petele maronii de suprafață, acestea se pot îndepărta cu:

  • o igienă orală zilnică optimă și folosirea aței dentare zilnic,

  • igienizări orale profesionale la 6 luni care includ detartraj, periaj profesional și air flow,

  • schimbări în obiceiurile alimentare și de viață, eliminarea fumatului, limitarea consumului de alimente și băuturi colorate sau utilizarea unui pai etc.

În ceea ce privește tratamentul pentru petele maronii intrinseci, acesta poate implica coroane, fațete, bonding sau tratament endodontic (tratament de canal), în funcție de severitate.

Sfaturi pentru prevenție

Cea mai bună modalitate de a-ți păstra zâmbetul sănătos, luminos și fără pete este printr-o îngrijire orală constantă:

  • periaj dentar de minim două ori pe zi,

  • respectarea periajului de seară,

  • folosirea aței dentare zilnic pentru a îndepărta placa bacteriană dintre dinți,

  • clătirea sau periajul dinților după consumul de alimente închise la culoare sau acide,

  • limitarea consumului de tutun și nicotină,

  • reducerea consumului de cafea, ceai, sucuri și vin roșu,

  • controale periodice la medicul stomatolog.

Îngrijirea preventivă nu numai că protejează împotriva petelor, dar ajută și la depistarea cariilor și a afecțiunilor parodontale înainte ca acestea să devină grave.

De aceea, ]n cabinetul stomatologic Dentetico din Brașov, dincolo de fișa medicală, tu ești omul ale cărui emoții și sănătate sunt prioritatea noastră. Așa încât, am integrat protocoale digitale modernă și programe personalizate de prevenție, gândite să îți redea echilibrul interior pe care să îl oglindești în exterior prin zâmbetul tău natural. 

Programează-te online la consultație sau la telefon 0721 904 777.

Referințe:

Contact & Adresă Clinica Stomatologică Dentetico Brașov

Nu este bucurie și responsabilitate mai frumoasă pentru noi decât să știm că îți putem fi de folos. De aceea, te încurajăm să ne contactezi.